In dragoste…cu Luna

Cele 12 semne zodiacale sunt impartite dupa elemente: foc, pamant, aer, apa. Nativii cu Luna in semne armonioase par a avea mai mult succes in cadrul relatiilor. O sansa mai mare de compatibilitate apare atunci cand in cuplu, partenerii au Luna in semne de foc si aer sau pamant si apa.

“Pasiunea” Focului

Semnele de foc (Berbec, Leu, Sagetator) isi urmaresc interesele in dragoste cu ardoare. Asta inseamna pasiune si este valabil ambelor sexe. Ei se indragostesc usor si sunt pe deplin constienti de farmecul lor. Simt o nevoie puternica de a fi admirati si apreciati. Au tendinta de a-si domina emotional partenerii si isi manifesta dorinta de libertate daca partenerul incearca sa le-o ingradeasca.

Nativii cu luna in semne de foc sunt printre cei mai entuziasti atunci cand scanteia iubirii se aprinde si profund afectati si raniti cand relatia se sfarseste.

Cand dragostea atinge un nativ cu Luna in semn de foc, o mica drama apare in viata indragostitului. In schimbul afectiunii si romantismului pe care il doresc, nativii isi adora partenerii si ii coplesesc cu daruri deosebite, neobisnuite (cine romantice, vacante-surpriza). Desi oarecum impulsivi, nativii cu luna in semn de foc dau o alta dimensiune sarutului si impacarii dupa o cearta. Pentru o relatie bazata pe intensa adoratie, aflati in ce semn se afla luna in astrograma partenerului.

“Sarea” Pamantului

Luand in considerare nevoile lor emotionale, nativii cu Luna in semne de pamant (Taur, Fecioara, Capricorn) cauta parteneri stabili, cu picioarele pe pamant, care apreciaza siguranta si angajamentul pe termen lung. Ei sunt linistiti cand au siguranta financiara si pot sa se avante in casnicie si intemeierea unei familii, fara a avea grija zilei de maine.

Majoritatea nativilor din aceasta categorie sunt foarte ambitiosi si isi urmaresc interesele. Desi au tendinta de a fi rezervati, apreciaza totusi un partener cu simtul umorului, care “sparge gheata” atunci cand ramane fara cuvinte. Lunile de pamant consuma timp si bani pentru dezvoltarea personala si acorda multa atentie detaliilor. Daca va doriti un partener constiincios, care apreciaza Raiul pe Pamant, puteti sa va daruiti inima unui nativ cu luna de pamant.

“Mobilitatea” Aerului

Nativilor elementului aer (Gemeni, Balanta, Varsator) le place sa comunice cu partenerul si isi doresc ca relatia sa fie atat de prietenie, cat si intelectuala. Asteptati-va la e-mailuri si o multime de telefoane de la partenerul cu Luna de aer. Adevarul este ca deseori mediteaza la viata lor sentimentala si viseaza cu ochii deschisi la iubitul perfect.

In ceea ce priveste angajamentul, asta e o alta poveste. Daca aveti un partener cu Luna in semn de aer, puteti conta pe o viata activa si o varietate de experiente. Ei sunt sensibili la atitudinile si reactiile celor din jur, in special a partenerilor de viata. Semnele de aer au parte de relatii armonioase, altfel, tensiunea nervoasa le-ar afecta sanatatea. Tind sa caute parteneri care sa le aprecieze inteligenta si abilitatea de a rezolva problemele.

“Profunzimea” Apei

Semnele de apa (Rac, Scorpion, Pesti) aduc profunzime si intensitate emotionala. Viata amoroasa a acestora este colorata de experiente din familie si scene din copilarie. Daca acestea au fost placute, ei sunt receptivi la relatiile serioase si parteneriate. Siguranta este importanta pentru psihicul lor. Rareori nativii cu Luna in semn de apa isi ignora partenerii. Ei tind sa-i copleseasca cu tandrete si afectiune. Mai mult, cel de-al saselea simt innascut le da puterea de a simti trairile celuilalt si mai ales cand sentimentele par sa dispara.

Nativii cu Luna in Scorpion, Pesti sau Rac sunt tactili si senzuali. Iubesc muzica ambientala, aromoterapia si masajul gentil. In functie de temperamental fiecaruia, pot fi gelosi daca cineva ii face ochi dulci partenerului. Sufera cumplit doar la gandul ca ar putea fi parasiti, respinsi si trebuie sa evite partenerii libertini, carora le place sa flirteze sau ii ignora la evenimente sociale.

Cei cu Luna in semn de apa au nevoie de parteneri perspicace, intuitivi, care sa le descopere secretele interioare si sa impartaseasca aceleasi atitudini fata de sentimente si intimitate.

Autor:

astrolog Iris

Share this:
Share this page via Email Share this page via Stumble Upon Share this page via Digg this Share this page via Facebook Share this page via Twitter

Alte articole interesante

No Comments Yet

Leave a Reply

Clean
Last scanned on:
2014-04-02 08:21:22